Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Un proiect prevede numeroase modificări aduse Codului Fiscal!

Autor: Diana Jitaru
august10

Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1/2016.

În vederea clarificării sintagmelor „vânzări intracomunitare de bunuri la distanță” în sensul art. 266 alin. (1) pct. 35 din Codul fiscal și respectiv „vânzări la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe” în sensul art. 266 alin. (1) pct. 36 din Codul fiscal, se propune exemplificarea situațiilor în care se consideră că bunurile au fost expediate sau transportate de către furnizor sau în contul acestuia, inclusiv în cazul în care furnizorul intervine în mod indirect în expedierea sau transportul bunurilor, cu trimitere la situații precum  cele prevăzute la art. 5a din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011.

Se propune clarificarea termenului „loturi”, reprezentând bunuri ambalate împreună și expediate simultan de același furnizor, către același destinatar și acoperite de același contract de transport.

În vederea corelării cu modificările aduse art. 275 din Codul fiscal în ceea ce privește stabilirea locului impozitării în cazul vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță, se propune abrogarea pct. 12 din Normele metodologice.

 Etichete:
Comentariile sunt închise pentru Un proiect prevede numeroase modificări aduse Codului Fiscal!

Comments are closed.


Arhiva