Tichetele de masă în format electronic

tichet

Salariaţii vor putea primi de la angajatorii tichetele de masă şi în format electronic, sub forma unui „portofel electronic” folosit exclusiv la achiziţionarea de alimente, care nu va permite retrageri de numerar, iar numărul tichetelor primite lunar nu îl va depăşi pe cel al zilelor lucrătoare.

Conform unei hotărâri aprobate de Guvern portofelul electronic, alternativă la tichetele de masă emise pe hârtie, va avea un suport asemănător cardului bancar.

Angajatorii vor stabili împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau ai salariaţilor, prin contractele colective de muncă, clauze privind acordarea alocaţiei individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, precum şi forma suportului acestora, respectiv suport electronic şi/sau hârtie.

Angajatorii vor alimenta portofelul electronic cu valoarea nominală aferentă tichetelor de masă, care va fi folosită exclusiv pentru achiziţionarea de produse alimentare, fără a permite efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar.

Actul normativ elimină totodată prevederile care limitează utilizarea a maximum două tichete de masă/zi.

Un alt element de noutate introdus de actul normativ constă în aplicarea unitară a reglementărilor în cazul salariaţilor care lucrează în regim de tură. Astfel, în cazul în care un angajat lucrează în ture şi timpul de lucru este mai mare de 8 ore/zi, numărul de tichete de masă la care are dreptul pe lună se calculează adunând numărul de ore lucrate şi împărţind această sumă la 8. „, informează Guvernul.