Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Mamele ar putea primi tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut!

Autor: Diana Jitaru
august4

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică proiectul de HG care va reglementa modul prin care vor fi acordate trusourile pentru nou-născuţi, de care vor beneficia mamele cu posibilităţi materiale reduse.

Potrivit propunerii, sprijinul financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut, va fi susţinut din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) și va putea acoperi achiziţia de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare şi medicale pentru mamă şi copil.

Tichetele se vor acorda în primele 3 luni de la naştere, după cum urmează:

  • mamelor cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
  • mamelor din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei mamelor minore;
  • mamelor care se află în situație de risc (exemplu: persoanele cu dizabilități);
  • mamelor aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, violenței domestice, persoane dependente, etc.) și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (exemplu – fără locuință;
  • mamelor care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile.

Comentariile sunt închise pentru Mamele ar putea primi tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut!

Comments are closed.


Arhiva