Legea salarizării, un mare proiect pentru Guvern în partea a doua a anului 2015

baniPremierul Victor Ponta a declarat că un ‘mare proiect’ al Guvernului pentru cea de-a doua parte a anului este legea salarizării, astfel încât să existe o „scară normală a valorilor”.

„În partea a doua a anului avem un al doilea mare proiect, legea salarizării. Trebuie să rearanjăm scara normală a valorilor. Trebuie să existe o ordine, nu e normal ca președintele țării, primul ministru, președinții camerelor, să câștige mai puțin decât cine știe ce angajat dintr-o instituție militarizată sau dintr-o companie de stat, pentru că nu există nicio țară europeană unde să se întâmple chestia asta”, a afirmat premierul în cadrul Biroului Permanent Național al PSD.

Acesta a precizat că săptămâna viitoare, când vor exista toate datele pe primul trimestru, executivul ar trebui să știe ce să aleagă — reducerea TVA de la 24 % la 20 % sau reducerea TVA doar pentru produsele agricole la 9 %.

Totodată, premierul a subliniat că „acest guvern al USL, în care PSD-ul are o prezență extrem de importantă”, a reușit să finiseze cel mai important proiect al începutului de an, al primului semestru — Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.


Publicat

în

de către