În cadrul şedinţei din 2 februarie 2016, Parlamentul European a aprobat propunerea legislativă privind crearea unei platforme europene privind cooperarea între ministerele muncii, sindicatele și asociațiile angajatorilor din statele membre a Uniunii Europene în vederea combaterii muncii nedeclarate.
Amendamentele la propunerea legislativă au fost aprobate cu votul a 619 de deputaţi, 69 au fost contra, iar 7 s-au abținut de la vot. Obiectivul platformei pe termen lung este de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de muncă și integrarea lucrătorilor nedeclarați pe piața muncii.
„Munca nedeclarată” se referă în general la orice activitate legală prin natura ei și care nu este declarată autorităților publice. Potrivit statisticilor economia reprezentată de munca nedeclarată reprezintă 18% din PIB-ul Uniunii Europene.