Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Proiectul de act normativ vizează transpunerea parţială a Directivei (UE) 2020/262 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de stabilire a regimului general al accizelor (reformare), respectiv articolele 32 – 42, 44 – 46, 54. Prin Directiva (UE) 2020/262, au fost introduse noi dispoziţii referitoare deplasarea şi impozitarea produselor accizabile după eliberarea pentru consum.
În vederea creării cadrului legal necesar implementării dispoziţiilor unionale şi pentru respectarea termenului de transpunere care expiră la 31 decembrie 2021, prin proiectul de lege se propun următoarele măsuri:
- preluarea în Codul fiscal a dispoziţiilor privind limitele cantitative achiziţionate din alt stat membru şi transportate în România de persoanele fizice pentru uzul propriu din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 cu modificările şi completările ulterioare;
- în cazul vânzării la distanţă dintru-un alt stat membru în România, eliminarea destinatarului produselor accizabile de la obligaţia de plată a accizelor având în vedere că dispoziţiile Directivei (UE) 2020/262 permit statelor membre această posibilitate;
- introducerea conceptelor de „expeditor certificat” şi „destinatar certificat” ca fiind persoanele înregistrate la autoritatea competentă, care în cadrul activităţii desfăşurate, expediază produse accizabile eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru care se deplasează către teritoriul unui alt stat membru, respectiv, primesc produse accizabile care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul altui stat membru.