Ziua liberă plătită acordată salariaţilor trebuie să coincidă cu ziua vacinării?

În ultima perioadă tot mai mulţi au ales să se vaccineze iar în rândurile salariaţilor s-a pus întrebarea dacă pot beneficia de ziua liberă plătită în altă zi care nu coincide cu ziua vaccinării.

Legea nr. 221/2021 prevede că persoanele care se vaccinează împotriva COVID – 19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:
a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat;
b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor;
c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.

Ziua liberă se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare iar în situaţia în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, salariaţii au obligaţia depunerii adeverinţei de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.

Prin urmare, legea nu prevede obligativitatea ca ziua liberă să fie acordată în aceeaşi zi cu cea a vaccinării, considerăm că angajatul poate cădea de acord cu angajatorul pentru a nu se afecta semnificativ activitatea.


Publicat

în

,

de către