Cum contabilizăm diurna acordată peste limita legală ?

Recentele modificări legislative aduse de Ordonanţa 8/2013 în ceea ce priveşte diurna ne obligă să facem modificări în înregistrările  noastre contabile. Mai exact, anterior acestora, doar sumele acordate de organizaţii nonprofit, persoane juridice fără scop lucrativ, alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit (ONG, SRL – microintreprinderi, etc.) peste limita de 2,5 ori valoarea diurnei acordată salariaţilor din instituţiile publice erau incluse în veniturile salariale, fiind luate în calculul contribuţiilor sociale.

Acum însă, cu această modificare, orice diurnă acordată de agenţii economici ce depăşeşte 2,5 ori nivelul stabilit pentru cei din instituţiile publice se va impozita împreună cu drepturile salariale. Practic, tot ceea ce depăşeşte 13 x 2,5 ( adică 32,5 lei) se consideră venit din salariu şi se va impozita împreună cu drepturile salariale.  Şi totuşi, ce ne facem dacă diurna depăşeşte 32,5 lei ? Putem face un artificiu contabil care să ne fie de ajutor pe viitor, atunci când calculăm salariile sau impozitul ? Cum ?

Haideţi să vedem ce înregistrări avem de făcut pentru cazul în care deplasarea se desfăşoară în ţară şi avem ca date:

Salariu brut realizat: 2.500 lei
Funcţie de bază, fără persoane în întreţinere
Diurna stabilită de firmă şi negociată cu angajaţii (conform contractului colectiv de muncă) = 50 lei/zi ( diferă de la o firmă la alta)
Diurna pentru deplasare în ţară: 4 zile x 50 lei/zi  = 200 lei
Diurna deductibilă 32,5 lei/zi x 4 zile = 130 lei
Diurna nedeductibilă = (50 -32.5) x 4 = 70 lei
Diurna acordată unui salariat al firmei, indiferent de tratamentul fiscal,  trebuie evidenţiată în contul 625 ( Cheltuieli cu deplasări,detaşări şi transferări)

Artificiul contabil care ne va fi util este înregistrarea în conturi analitice a diurnei, adică în loc de

625 ( Cheltuieli cu deplasări,detaşări şi transferări) = 542 ( Avansuri de trezorerie)

200,00 lei

vom înregistra analitic

625.01 diurnă = 542

130,00 lei

625.02 diurnă impozitată = 542

70,00 lei

Care sunt beneficiile acestei înregistrări ?

Păi simplu, în momentul în care avem de stabilit într-un an calendaristic valoarea totală a diurnei acordate salariaţilor, indicator ce trebuie raportat în situaţiile financiare anuale în contul de profit şi pierdere în categoria “Alte cheltuieli de exploatare”, acesta este singurul mod de evidenţiere.

Iar dacă este să analizăm contribuţiile plătite, ele vor arată în felul următor:

641(Cheltuieli cu salariile personalului) = 421 (Personal – salarii datorate)

2.500,00 lei

421 = %

758,00 lei

4312 (Contribuţia personalului la asigurările sociale)

270,00 lei

4314 (Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate)

141,00 lei

4372 (Contribuţia personalului la fondul de şomaj)

13,00 lei

444 (Impozitul pe venituri de natura salariilor)

334,00 lei

Şi aşa, totul este gata calculat şi ordonat, încât, atunci când vine vremea declaraţiilor, nu ne rămâne decât să valorificăm artificiile contabile folosite şi să obţinem foarte facil datele de care avem nevoie. Iar aceasta pentru că am înregistrat corespunzător diurna la momentul respectiv.

Pentru mai multe detalii despre diurnă, vezi şi:

Eşti în delegaţie? Află ce drepturi ai! (1)

Eşti în delegaţie sau detaşat? Află ce drepturi ai ! (2)

Eşti în delegaţie sau detaşat? Află ce drepturi ai! (3)