Acciză și la ţigările electronice

tigari_electronice

Potrivit proiectului actualizat de Cod Fiscal, țigaretele electronice vor fi accizate, începând cu anul viitor, cu o sumă care va creşte anual în raport cu inflaţia. Această măsură este dictată de practicile la nivel european şi discuţiile în grupurile de lucru din cadrul Comisiei, pe taxarea altor produse destinate fumatului.

Din ianuarie 2016, se va aplica noua acciză care va fi în cuantum de 0,5 lei/mililitru pentru lichidul care conţine nicotină şi de 384 lei/kilogram pentru tutunul conţinut în produse din tutun încălzit.

Acciza va fi aplicată la momentul producerii, achiziţiei intracomunitare sau importului şi va fi exigibilă la la data recepţionării produselor provenite din achiziţii intracomunitare, la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie a produselor provenite din operaţiuni de import şi la data vânzării pe piaţa internă a produselor provenite din producţia internă.

Această taxă va fi majorată constant în următorii ani, în raport cu inflaţia din ultimele 12 luni, iar nivelul actualizat al accizelor va fi publicat pe portalul juridic al Ministerului Finanţelor până cel târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.


Publicat

în

,

de către