Alocaţia copiilor este drept universal sau diferenţiat?

Alocaţie-pentru-copii-e1432253688159-680x365

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, solicită Curţii Constituţionale lămuriri cu privire la alocaţia pentru copiii. Ea vrea să ştie dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.

Victor Ponta a afirmat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de cine are nevoie de bani, arătând că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei doar pentru familiile cu venituri mici.

Drept răspuns la propunerea premierului, organizaţia Salvaţi Copiii transmite într-un comunicat de presă că această intenţie încalcă flagrant documentele legislative fundamentale privind protecţia drepturilor copilului. Este vorba de Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului (devenită lege internă prin ratificare la data de 28 septembrie 1990), Constituţia României şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Cu ceva timp în urmă, deputaţii au aprobat un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că şi-a propus să promulge legea care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii pe 1 iunie.