Camera Deputaţilor a votat noul Cod Fiscal

codulfiscal
Camera Deputaţilor a aprobat cu 279 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 5 abţineri, în 3 septembrie, proiectul noului Cod fiscal, urmând să fie transmis preşedintelui spre promulgare.

Principalele amendamente la noul Cod fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcţii începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor agricole – în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016, eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2017.

În proiectul noului Cod fiscal a fost introdusă prevederea potrivit căreia consiliile locale au posibilitatea de a majora la 500 la sută a impozitului pe clădirile şi terenurile neîngrijite, aceasta aplicându-se de la 1 ianuarie 2016.

Criteriile de încadrare în categoria clădirilor şi terenurilor neîngrijite, precum şi procedura de aplicare se adoptă prin hotărârea consiliului local. Clădirile şi terenurile încadrate la această categorie se stabilesc conform nomencalturii stradale.


Publicat

în

,

de către