Camera Deputaţilor a adoptat un proiect potrivit căruia persoanele care nu sunt pensionate şi din diverse motive au încetat să plătească contribuţiile la sistemul public de pensii în perioada activităţilor profesionale, vor putea să achite cotizaţiile în decursul a şase luni pentru o perioadă maximă de cinci ani. Astfel, persoanele interesate vor încheia un contract de asigurare socială şi plata contribuţiei se va efectua într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
„Obiectul de reglementare al proiectelor este acordarea posibilităţii persoanelor care nu au calitatea de pensionar de a efecutua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, prin derogare de la prevederile legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice„, a precizat Adrian Solomon, deputat PSD .
Proiectul a fost trimis spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, fiind adoptat cu 198 de voturi ”pentru”.