Decontarea cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat – Proiect

lcÎn temeiul prevederilor art. 37, alin. (1) și (2) din OG nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia cuprinderii în bugetul local a sumelor destinate decontării cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, care nu dispun de locuinţă în localitatea unde au postul. Finanţarea acestor cheltuieli se va face din veniturile proprii ale bugetelor locale şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Cuantumul şi modalitatea de decontare a cheltuielilor prevăzute mai sus se stabilesc prin norme metodologice elaborate de către Ministerul Educaţiei Naţionale împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

În temeiul prevederilor art. 105, alin. (2), lit. f, din Legea nr. 1/2011, a educației naționale, cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar, se asigură din finanțarea complementară din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

În prezent un număr de aproximativ 65.000 de cadre didactice, din rândul personalului didactic de predare si personalului didactic auxiliar, efectuează zilnic naveta între localitatea de reședință și localitatea în care își desfășoară activitatea. Cea mai mare pondere din rândul cadrelor didactice ce efectuează zilnic naveta se înregistrează la unitățile de învățământ din mediul rural. În prezent decontarea navetei nu se face în mod unitar, iar pe de alta parte sunt numeroase sesizări primite de la de la cadrele didactice, ce intră în această categorie, cu privire la refuzul decontării contravalorii abonamentelor ori a sumelor cheltuite cu efectuarea navetei, de către unitățile de învățământ se face necesară impunerea cuprinderii în bugetul local a sumelor cu această destinație.

Decontarea sumelor aferente navetei cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat.

Începând cu anul 2015, autorităţile administrației publice locale au obligaţia de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din centrele de resurse şi asistenţă educaţională, care nu dispun de locuinţă în localitatea unde este situată unitatea de învățământ la care au postul. Sumele destinate navetei cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar vor fi prevăzute în bugetul local al autorităţii administraţiei publice locale, în a cărei rază administrativ-teritorială este situată unitatea de învăţământ preuniversitar de stat, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi din veniturile proprii ale bugetelor locale.
Transportul cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din localitatea de domiciliu/de reşedinţă în localitatea în care se află situată unitatea de învățământ la care are locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu/reşedinţă, poate fi efectuat cu: autovehiculele destinate transportului de persoane deținute/asigurate de către unităţile de învăţământ în măsura în care nu este afectat transportul elevilor; autovehiculele/ambarcațiunile destinate transportului de persoane deţinute/asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale; mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizaţi (transport în comun: microbuze, autobuze, tren, ambarcaţiune); autoturismul/ambarcaţiune proprietate personală sau deținut/ă legal cu orice titlu.

De asemenea, transportul cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar cu mijloacele de transport ce aparţin unităţii de învăţământ sau autorităţii administraţiei publice locale între localitatea de domiciliu / reşedinţă şi localitatea în care se află situată unitatea de învăţământ se efectuează gratuit, conform programului și pe rutele stabilite prin hotărâre a consiliului local, precum și cu respectarea orarului/programului unității de învățământ.

Consiliul de administraţie al unităţii de învățământ analizează cererile pentru asigurarea decontării navetei cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar și fundamentează necesarul de resurse. Consiliul de administraţie al unităţii de învățământ analizează și verifică legalitatea solicitărilor, aprobă lunar cererile solicitanţilor și fundamentează necesarul de finanţare individual și pe total unitate de învățământ.
Decontarea abonamentelor/biletelor de transport emise de operatorii de transport, auto și naval pentru cadrele didactice şi pentru personalul didactic auxiliar, se asigură la valoarea acestora.

În acest sens vor fi stabilite:
– mijloacele de transport pentru asigurarea deplasării cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din localitatea de domiciliu/ de reședință în localitatea în care se află situată unitatea de învățământ/de învățământ special/centre de resurse și asistență educațională;
– procedura de fundamentare a necesarului de resurse financiare pe unitatea administrativ-teritorială;
– Regulile pentru realizarea decontului cu naveta;
– Dreptul de control al autorităţilor administraţiei publice locale asupra unităţilor de învățământ referitor la modul de fundamentare şi de utilizare a resurselor financiare alocate pentru asigurarea navetei.


de către