Președintele României a promulgat Codul fiscal

Codul-fiscal
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 7 septembrie, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul fiscal.

Klaus Iohannis a declarat, în cadrul conferinţei de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că au fost două motive pentru care a retrimis Codul fiscal în Parlament, primul fiind acela că nu avusese loc o dezbatere publică „aşa cum se cuvine” pentru acest act normativ.

„Au fost două motive pentru care am trimis Codul fiscal înapoi în Parlament. Primul a fost legat de faptul că, după părerea mea, nu avusese loc o dezbatere publică, aşa cum se cuvine pentru un Cod fiscal. Codul fiscal este una din legile foarte importante. Este nevoie pentru astfel de lege de o dezbatere pe mai multe faţete, este nevoie de o dezbatere aprofundată la care participă toţi actorii implicaţi şi informaţi„, a spus Iohannis.

Şeful statului a menţionat că al doilea motiv al trimiterii legii spre reexaminare este legat de responsabilitate.

Al doilea motiv pentru care am retrimis atunci Codul fiscal în Parlament a fost legat de ceea ce am putea să numim responsabilitate. Am vrut să se analizeze foarte bine şi să se ajungă la concluzia potrivită. Având în vedere că varianta iniţială a propus o relaxare fiscală pe care am considerat-o prea abruptă, prea multe măsuri de relaxare fiscală dintr-o dată mi s-au părut nepotrivite„, a afirmat preşedintele.

Proiectul noului Cod fiscal, reexaminat în urma cererii şefului statului, a fost votat joi de Parlament.


Publicat

în

,

de către

Etichete: