În data de 10 ianuarie 2013, pe site-ul ministerului finanţelor a fost publicat un proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.
Promovarea acestui act normativ este determinată de necesitatea elaborării metodologiei de aplicare unitară a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi corelarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Codului fiscal privind sistemul TVA la încasare cu modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 15/2012 prin Legea nr. 208/2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Modificările prevăzute în acest proiect, asigură compatibilitatea cu prevederile Codului fiscal în ceea ce priveşte noile reglementări în domeniul antrepozitelor fiscale pentru depozitarea produselor accizabile.
Astfel, normele de corelare prevăzute în acest proiect de act normativ se referă la:
• Precizarea grupelor de produse accizabile ce pot fi depozitate în regim suspensiv de accize într-un antrepozit fiscal de depozitare.
• Corelarea prevederilor privind reautorizarea antrepozitarilor după expirarea perioadei de valabilitate a autorizaţiei.
• Precizarea volumului mediu trimestrial al ieşirilor de produse accizabile ce trebuie îndeplinit pentru funcţionarea antrepozitelor fiscale de depozitare.
• Stabilirea cuantumului garanţiei minime, ce trebuie constituită de antrepozitarii autorizaţi pentru depozitarea produselor accizabile, respectiv 6% aplicat accizelor aferente volumului mediu trimestrial al ieşirilor de produse accizabile, raportat la nivelul unui an. Prin această măsură s-a realizat corelarea nivelului minim al garanţiei cu condiţiile generale de funcţionare a antrepozitelor fiscale pentru depozitarea produselor accizabile.
• Precizarea cuantumului capitalului social minim subscris şi vărsat ce trebuie constituit de antrepozitarii autorizaţi pentru depozitarea produselor accizabile, etc.