Proiect: Un nou tip de concediu pentru salariaţii părinţi

652x450_100287-nume-de-copii-la-moda-in-2013-ce-nume-alegi-pentru-bebelusul-tauConform unui proiect de act normativ adoptat de Guvern, salariaţii părinţi vor putea să beneficieze de un nou tip de concediu. Este vorba despre un concediu special de 90 de zile pe care un potențial părinte care dorește să adopte un copil și-l poate lua. Acesta va primi o indemnizație lunară, iar perioada de concediu va fi considerată vechime în muncă.

Astfel, potrivit actului normativ, adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, poate beneficia, pe toată durata încredințării copilului în vederea adopției, de un concediu de acomodare cu o durată de maxim 90 de zile dar şi de o indemnizaţie lunară, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 6,8 ISR.

Pe perioada concediului, persoana îndreptățită beneficiază de plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate. Cuantumul contribuției se calculează prin aplicarea cotei procentuale, prevăzută de lege, la valoarea indemnizației acordate.

Calculul şi plata indemnizaţiei, inclusiv a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, se fac de către direcția județeană și a Municipiului București de muncă și securitate socială şi se plăteşte, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite, în cont bancar sau la domiciliul acestuia, respectiv la casa de asigurări de sănătate în cărei rază teritorială domiciliază sau își are reședința persoana îndreptățită sau în a cărei evidență se află aceasta.


Publicat

în

,

de către