Salariul de bază minim brut pe ţară a fost majorat! Ce obligații le revin angajatorilor?

În Monitorul Oficial nr. 877/2023 a fost publicată Hotărârea nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Începând cu data de 1 octombrie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţii, sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 19,960 lei/oră.

Va reamintim că angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.

Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să îşi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei.

Codul muncii prevede că orice modificare a unuia dintre elementele contractului de muncă, în cazul nostru salariul, în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.

Prin urmare, angajatorii trebuie să încheie acte adiționale la contractele de muncă însă practica ne arată că angajatorii pot încheia și decizie de majorare a salariului cu semnăturile angajaților.


Publicat

în

,

de către