Etichetă: impozit pe profit

  • Limita veniturilor pentru microîntreprinderi ar putea fi redusă începând cu 2014

    Guvernul are intenţia de a reduce de la 1 ianuarie 2014 limita veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 65.000 de euro în prezent la 50.000 de euro, nivel peste care firmele vor fi incluse în regim de plată a impozitului pe profit. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, va fi operată şi o modificare a condiţiilor de…

  • Mult doritul impozit forfetar

    Pe lângă restaurante, pensiuni, baruri, spălătorii sau service-uri auto, impozitul forfetar pare a fi dorit și de avocați sau stomatologi. Proaspăt discutatul proiect de lege vizează 8 domenii de activitate şi a fost aprobat de Guvern săptămâna trecută, urmând, cât de curând, a fi transmis către Parlament si apoi publicat în Monitorul Oficial . Impozitul…

  • Deficitul bugetar, în creştere la 1,27% din PIB

    Deficitul bugetar a urcat după primele 8 luni din an la 1,27% din PIB, respectiv 8 mld. lei, după ce în perioada mai-iulie a oscilat în jurul a 1% din PIB, în condiţiile în care evoluţia veniturilor nu a ţinut pasul cu avansul cheltuielilor. După ce în luna iulie bugetul a fost pe excedent, în…

  • Industria metalurgică solicită facilităţi fiscale

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, companiile metalurgice au solicitat Ministerului Economiei scăderea impozitului pe profitul reinvestit, aplicarea impozitului diferenţiat pentru profitul realizat din export, acordarea de facilităţi la taxele de racordare la utilităţi şi infrastructură până la recuperarea integrală a investiţiilor specifice. Astfel, reprezentanţii celor mai mari combinate din România au cerut Guvernului să reducă ajutorul…

  • Venituri mici din impozitul pe profit

    La finalul şedinţei ţinute de USL, premierul, Victor Ponta, a declarat că nivelul colectării impozitului pe profit după primul trimestru al anului curent este mai mic decât anul trecut, explicaţia ţinând de faptul că societăţile comerciale intră în insolvenţă. Premierul a precizat că vor trebui instituite sancţiuni în cazul societăţilor comerciale „direct cu faliment, pe…

  • Facilităţi fiscale privind declararea anuală a impozitului pe profit

    Majoritatea contribuabililor plătitori de impozit pe profit pot alege opţional declararea anuală a impozitului pe profit, cu efectuarea de plăţi trimestriale anticipate egale începând de anul acesta, lucru reglementat de la art. 34 alin. (2) din Codul fiscal. Noul sistem poate fi aplicat de toate societăţile comerciale plătitoare de impozit pe profit, excepţie făcând organizaţiile…

  • Bugetul pe 2013 începe de la minus

    Încasările la buget de stat în luna decembrie a anului trecut au scăzut alarmant. Impozitul pe profit a adus cu 20% mai puţin, TVA-ul cu 11%, iar veniturile din impozitul pe venit au scăzut cu 6%. Per total, veniturile la bugetul consolidat au scăzut cu 6 puncte procentuale în decembrie anul trecut faţă de aceeaşi…

  • Formularul (012) „Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit“

    Formularul (012) „Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit“

    Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1994/2012 aprobă modelul şi conţinutul formularului (012) „Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit“, cod 14.13.03.13, prevăzut în anexa nr. 1, instrucţiunile de completare fiind prevăzute în anexa nr. 2, iar caracteristicile de tipărire, modul de utilizare şi de arhivare ale…

  • Facilităţi fiscale pentru stimularea turismului românesc

    Taxele şi impozitele pentru structurile hoteliere privatizate şi nefolosite urmează a fi majorate de 10 ori, pe când  investiţiile în turismul balnear vor fi scutite de impozit pe profit pe o perioadă de 5 ani, lucruri prevăzute în Programul de Guvernare 2013 – 2016. Acestea sunt măsurile fiscale ce urmează a fi luate cu scopul…

  • Modificarea unor formulare fiscale privind impozitul pe venit

    A fost aprobat Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (OPANAF) nr. 1913/2012 pentru modificarea OPANAF nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările ulterioare. Prin acest act normativ sunt aprobate modelele, conţinutul şi instrucţiunile de completare şi depunere pentru formularele:…